Poezii pentru CINCI ani

___________________________

Pedeapsa mâţei




- I-auzi, draga mea păpuşă,
Zgârie mâţa la uşă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoaţă,
Un întreg picior de raţă,
Şi-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binişor,
În coteţul lui Azor.
Ca pe el să-l bănuim
Şi să nu îl mai iubim
Şi acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.
Deşi încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea şi duşmănoasă,
Şi n-o las să intre-n casă.
Elena Farago

_________________________________________________

Furnica




O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate

- Încotro fugi surioară?
- Ia, mă duc şi eu la moară
Şi-s grăbită, şi-s grăbită
Că mi-i casa ne-ngrijită
Şi mi-s rufele la soare
Şi copii-mi cer mâncare!

Nu, la noi în muşuroi
Nu e timp pentru zăbavă
Că de n-ar fi cu ispravă
Ar fi vai ş-amar de noi!

Că la noi în muşuroi,
Unul drege, zece strică
Şi de n-aş fi eu voinică,
Ar fi vai şi-amar de noi.
George Topârceanu

_________________________________________________

Puişorul cel moţat



Puii mamii, pui,pui,pui,
Are cloşca şapte pui:
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.
- Spune-mi, puiule, şi mie
De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?
Oare frăţiorii tăi
Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă, ori rea?
Spune puiul: - Mama mea
Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă
Fraţii mei şi n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,
Şi de-aceea-s nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.
Dar eu stau cu mama mea
Şi mi-e drag s-ascult de ea;
Şi de-aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat.
Elena Farago


_________________________________________________

Degetele

Degetul cel mititel
Plânge supărat
Inelarul nu-nţelege
Ce s-a întâmplat?

Mijlociul, dus pe gânduri,
Nu dă ascultare
Iar arătătoru-ntreabă:
Poate vrei mâncare?

Degetul cel mare vine cu-o friptură:
Na, mănâncă, dar să taci din gură!

_______________________________________________

Moşul Ene


Moşul ENE, pe la gene,
Ne aduce somnu-alene,
Ploapele uşor le-nchide,
Somnul dulce ne cuprinde.

Somn uşor, vise frumoase,
Moşu-ncearcă să ne lase,
Şi pâş, pâş încetişor
El pleacă din dormitor.

Ca toţi moşii ce-i iubesc
Pe copii şi-i îndrăgesc,
Moşul ENE le aduce
Tihnă şi un somn mai dulce.

_______________________________________________

O fetiţă cu fundiţă


O fetiţă cu fundiţă,
Se ducea la grădiniţă
Şi mămica o-ntreba:
Un' te duci fetiţa mea?

Eu mă duc la grădiniţă
Să mă fac o doctoriţă,
Doctoriţă de copii
Să mă joc cu jucării

Şi tăticu-i supărat
Că n-are şi el băiat
Şi mămica-i bucuroasă,
Că are fetiţă-n casă.

______________________________________________

Fulg de nea



Pe obraz, pe nas, pe umăr
Tot cad fulgii fără număr
S-a oprit în palmă unul
Iute,iute închid pumnul

Desfac pumnul, unde-i fulgul?
Am în mână strop de rouă
Sau un bob de apă, plouă?
S-a topit în mâna mea
Ca o lacrimă de nea...

_________________________________________________

Albinuţa Zum-Zum-Zum



Albinuţa Zum-Zum-Zum
Pleacă la plimbare-acum
Treaba ea şi-a terminat
Şi-o vacanţă şi-a luat

Vrea să zboare, drept spre mare
Să stea întinsă la soare
Bagajul l-a aranjat
De nimic nu a uitat

Grebla, sita, lopăţica
Găletuşa mititica, pălăria, ochelarii
Cei rotunzi făcuţi din floare
Papucii şi un colac puse bine în rucsac

Albinuţă Zum-Zum-Zum,
Îţi doresc drum bun, drum bun!

_________________________________________________

De-a doctoriţa



Astăzi nu mai sunt fetiţă
voi fi doamna doctoriţă
în halat alb, apretat
şi o bonetă pe cap
mă apuc de consultaţii
ursul are palpitaţii
păpuşica s-a lovit
şi năsucul şi-a turtit
mă uit şi la pisicuţă
are o bubă la lăbuţă
cred c-am s-o pansez niţel
şi-o să-i dau şi-un şoricel.

________________________________________

Cărticica



Am o carte în culori
Cu desene şi cu flori
Uite, este şi Grivei,
Şi-un păstor cu şapte miei

Carte plină cu poveşti
Tare dragă tu îmi eşti
Eu mereu te-oi răsfoi
Şi-am să-nvăţ a te citi!

_____________________________________________

Are mama o fetiţă


Are mama o fetiţă
Cu ochi mari, cu gura mică
Fruntea ca o poieniţă
Genele de rândunică
Şi pe-obraz o aluniţă
Dar are ceva ce-i strică:
îi e părul ciufulit
Parcă s-au jucat în el
Până când au obosit
Trei motani şi-un şoricel
Şi-un arici foarte grăbit
O, ce bine i-ar şedea
Dacă şi l-ar pieptăna
I.D. Pietrari


_________________________________________________

De ziua mamei

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe-o carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.
Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi şi voie bună
Îti doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!
Elena Farago


_________________________________________________

Am cinci ani


Cine zice că sunt mic?
Am 5 ani şi sunt voinic
Diminieaţa când mă scol
Mă spăl pe mâini, pe gât, pe faţă
Fără nici un ajutor
Tiii... ce rău m-am încălţat
Stângu-n dreptu-l-am băgat
De ce râdeţi?
Nu-i nimic, am 5 ani şi sunt voinic!

________________________________________________

Avea moşul o găină




Avea moşul o găină
Şi găina a zburat
La o babă, o vecină
Şi-n grădină s-a ouat

Vine moşul să-şi ia oul
că-i al lui
Dară baba arţăgoasă:
"Ia mai pune-ţi pofta-n cui!"
Har încoace, har încolo,
Ba că-i al lui, ba că-i al ei,
Până când ca să-i împace
Oul l-a mâncat Grivei!

_________________________________________________

Fluturii




Fluturi albi şi roşii
Şi pestriţi, frumoşii,
Eu îi prind în plasă
Când mama mă lasă
Eu îi prind din zbor
Însă nu-i omor

Ci mă uit la ei
Că sunt mititei
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, de loc

Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă
Îi ajut să iasă
Şi să plece-n zbor
După voia lor
Elena Farago

_________________________________________________

Doi fraţi cuminţi



Noi suntem doi fraţi în casă
Şi nu ne certăm deloc
Şi suntem tăcuţi la masă
Şi cuminţi în orice loc

Avem hamuri, cerc şi minge
Când pe-afară ne jucăm
Dar când plouă ori când ninge
Liniştiţi în casă stăm

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi
Pe când mama noastră coase
Ori citeşte lângă noi

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos
Elena Farago




_________________________________________________

Cloşca


Cot-cot-cot,
Cot-cot-cot,
Fac şi eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac...

Ciugulesc
Mă zbârlesc
Şi mi-i chem, mi-i chem mereu
Că nu-i las
Nici un pas,
Făr'de mine, eu.

Şi le-adun
Ce-i mai bun
Şi seara cu drag le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme să-i împac.

Clonc-clonc-clonc,
Clonc-clonc-clonc,
Şi-i adorm apoi aşa,
Încălziţi
Şi păziţi
Sub aripa mea
Elena Farago

_________________________________________________

Concert de primăvară


Chiar acum din crâng venii,
Şi c-o veste bună!
Iarăşi e concert, copii;
Merg şi eu, şi tu să vii,
Mergem împreună

Vrei programul lămurit?
Stai puţin să caut
Cucul, un solist vestit,
De printr-alte ţări venit,
Va cânta din flaut.
George Coşbuc


_________________________________________________

În pădurea cu alune



În pădurea cu alune
Aveau casă doi pitici
Vine pupăza şi spune
Vreau să stau şi eu aici
Pu-pu-pu, pu-pu-pu
Vreau să stau şi eu aici

Iată vine şi-o broscuţă
Ţop, ţop, ţop sărind mereu
Dacă e loc în căsuţă
Tare-aş vrea să stau şi eu
Ţop-ţop-ţop, ţop-ţop-ţop
Tare-aş vrea să stau şi eu

Şoricelul strigă-ndată
Iată şi eu am venit
Casa voastră e curată
Noroc, bine v-am găsit
Chiţ-chiţ-chiţ, chiţ-chiţ-chiţ
Noroc, bine v-am gasit

Şi-n căsuţa cea drăguţă
Stau vreo cinci prieteni mici
Şoricelul şi-o broscuţă
Pupăza şi doi pitici
Tra-la-la, tra-la-la
Stau vreo cinci prieteni mici

________________________________________________

Arpagic

Într-o zi pe când lucram
În grădină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră un musafir:

Era mic că abia îl vedeai,
Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;

Şi într-un capăt, dintr-o dungă
Îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare;

Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică: "- Miau!".
Ba să vezi şi să te bucuri -
Sărea în aer după fluturi.

Şi ştia chiar să se joace
Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce aţi fi făcut voi
Cu acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi un pic de smântână
Şi, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.
Ana Blandiana
_________________________________________________

Şcoala iepuraşilor

Pe sub cerul de sineală
Iepurii se duc la şcoală
Ştii tu unde-i şcoala lor?
E-n grădina de legume,
Au la carte note bune
Că sunt foarte silitori.

Cu ghiozdanul gol acasă
Se întorc pe înserat
Fiindcă, vai, ce păcat
Cărţile din foi de varză,
Iepuraşii le-au mâncat!

___________________________________________

Vine iepuraşul

Iepurică-iepurel
Stă tot anul cuminţel
Ca şi moşul cel mai bun
Ce apare de Crăciun.

Vine doar în primăvară
În grădină, de cu seară
Căci vezi bine, el cunoaşte
Când e vremea pentru Paşte.

Şi atunci, de dimineaţă,
După ce te speli pe faţă,
Ştii să cauţi în grădină
Pe sub ramuri de sulfină:
Ouă roşii, bombonele,
Ciocolată, acadele!

________________________________________________

În ziua de Paşti

Toţii copii azi se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţii lor le cânta
Învierea lui Christos.

Şi la masă, ciocnesc astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici,
Căci ei ştiu că lui Christos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n-au.
Elena Farago

________________________________________________

Cântec de leagăn

Si din grădina prin geam
Luna-ţi zâmbeşte pe-un ram,
Iată nu-i nimeni pe drum,
Păsări şi flori dorm-acum,
Şi cântă-un greier de dor,
Dormi nani dormi puişor,
Uşor, uşor.
În somnul tău ai deschis
Poarta de aur din vis,
Din prag te cheamă-un pitic
Cu barba de borangic,
Vrea să-ţi arate-un răţoi,
Trei ursuleţi cu blăni moi
Şi un motan vânător,
Dormi puiul mamii uşor,
Uşor, uşor.

_____________________________________________

Ceata lui Piţigoi